Eveniment de alergare
cu strângere de fonduri

“Împreună pentru Comunitate!”

Sâmbătă, 17 octombrie 2026
ora 10:00 FIX! 🙂

🏃‍♂️ „Semimaratonul Craiovei” 🏅

„Semimaratonul Craiovei” este un eveniment de alergare cu strângere de fonduri pentru cauze din comunitate, organizat de Asociația Română a Tinerilor cu Inițiativă (A.R.T.I.), în cooperare cu SightRunning.ro.

Este un exercițiu excepțional de generozitate, implicare și solidaritate!
Evenimentul este structurat pe curse dedicate alergătorilor profesioniști, copiilor, bebelușilor, persoanelor în fotolii rulante și animalelor de companie.
Pasionații de mișcare, cei dornici să petreacă o zi specială în zona de FUN a evenimentului și cu dorința de a face gesturi mici pentru schimbări mari – copii, adulți, seniori și prieteni patrupezi – sunt „Împreună pentru Comunitate!”.
Este un prilej de bucurie, solidaritate și mobilizare pentru întreaga comunitate.
Fiecare pas și fiecare gest contează și aduce mai aproape schimbarea care vine din noi!
Fondurile strânse vor sprijini proiecte caritabile din domeniile educației, sănătății și incluziunii sociale.


ÎNSCRIERILE SE ÎNCHEIE pe 10 octombrie 2026, ora 12:00. Vă rugăm să respectați termenul limită!

CONFORM REGULAMENTULUI: NU SE FAC ÎNSCRIERI ÎN ZIUA EVENIMENTULUI (17 octombrie 2026).


Susține Evenimentul:

Dacă nu poți participa fizic, poți susține cauzele prin donații online pe site-ul www.SemimaratonulCraiovei.ro sau la pavilioanele dedicate ale cauzelor în ziua Evenimentului.

Extreme Sports Mountain Climbing
Extreme Sports Bike

Cauzele pentru care poți participa la Semimaratonul Craiovei 2026 sunt următoarele:

Promotor: Asociația Română a Tinerilor cu Inițiativă (ARTI)

Fiecare pas făcut în această cursă reprezintă angajamentul de a oferi tuturor copiilor o educație de calitate, adaptată nevoilor lor și lumii moderne.

Pentru un copil din mediul rural, educația poate însemna diferența dintre un viitor limitat de lipsa șanselor și unul în care își poate valorifica potențialul.
De peste 10 ani, programul STOP Analfabetism Drept Moștenire demonstrează că această realitate poate fi schimbată. Prin resurse educaționale dezvoltate de Școala Româno-Britanică și profesori care aplică metode moderne de predare, peste 500 de copii din 13 comunități rurale au învățat să citească cu sens, să înțeleagă ceea ce citesc și să capete încredere în propriul potențial.
Misiunea programului este extinderea acestui model la nivel național, astfel încât niciun copil să nu moștenească analfabetismul funcțional și să aibă șansa de a-și valorifica potențialul.
Alegând această cauză la Semimaratonul Craiovei 2026, contribui la crearea unor oportunități reale pentru copiii care au cea mai mare nevoie de ele. Pentru că investiția în educație este una dintre cele mai valoroase investiții pe care le putem face astăzi, iar beneficiile ei se răsfrâng asupra întregii comunități, mâine.

Logo ARTI

Promotor: Fundația Anya

Sănătatea unui copil nu poate aștepta!
An de an, continuăm misiunea de a sprijini sistemul medical din județul Dolj, un sistem care, din păcate, încă se confruntă cu numeroase lipsuri. Ne concentrăm eforturile asupra copiilor internați în secțiile de Pediatrie ale Spitalului Clinic Municipal Filantropia și ale Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova.
Împreună strângem fonduri pentru dotarea acestor secții cu aparatură medicală esențială. Fiecare echipament medical înseamnă mai mult decât tehnologie: înseamnă timp câștigat, intervenții mai rapide și mai multe șanse pentru copiii care luptă pentru sănătatea lor.
Aleargă, donează – fii parte din schimbarea care contează!
Transformă alergarea ta într-un gest care poate salva o viață!

Promotor: Asociația Oameni ca Lumea

Construim, în satul Racu, județul Vâlcea, un loc dedicat copiilor învingători ai cancerului și ai altor boli grave, dar și copiilor din satele României. Un loc în care fiecare copil se simte în siguranță, încurajat și liber să viseze.

Obiectivul proiectului este de a crea un spațiu sigur și gratuit în care copiii să aibă acces la educație nonformală, activități recreative și experiențe care le dezvoltă încrederea în sine, abilitățile sociale și reduc inegalitățile de șanse.

An de an, peste 500 de copii din întreaga țară vor participa la taberele de vară, iar Centrul Comunitar va oferi, pe tot parcursul anului, activități educaționale și recreative pentru peste 150 de copii din comunitatea locală și din satele învecinate.

Prin participarea la Semimaratonul Craiovei și prin fiecare donație, contribui la construirea unui loc în care joaca, prietenia și învățarea le redau copiilor bucuria de a fi copii.

Promotor: Asociația Transplantaților din România

De două ori pe an, acest proiect aduce împreună copiii cu insuficiență renală cronică aflați în program de dializă, într-o tabără creativ-educativă și integrativă, gândită special pentru nevoile lor. Timp de câteva zile, ei pot socializa, se pot juca, pot învăța și se pot bucura de copilărie în siguranță, fără ca tratamentul să le întrerupă bucuria de a fi împreună.

Viața lor înseamnă sute de kilometri parcurși pentru fiecare ședință de dializă, plecări în toiul nopții cu ambulanța și ore întregi petrecute conectați la aparate. În România există doar șase centre de dializă pediatrică, iar pentru fiecare copil, un părinte își pune propria viață în așteptare pentru a-i fi alături.

Tabăra le oferă mai mult decât câteva zile de vacanță. Le oferă prietenie, încredere, normalitate și libertatea de a fi, pur și simplu, copii!

Promotor: Asociația Micul Toamnă

Proiectul s-a născut din implicarea directă în salvarea și sterilizarea animalelor fără stăpân găsite pe străzi, pe câmpuri sau în curțile instituțiilor. Fiecare animal salvat are o poveste, iar multe dintre ele au cunoscut abandonul, foamea și suferința.

Prin acest proiect ne dorim să sterilizăm cât mai multe pisici și câini din comunitate, pentru a preveni abandonul și a reduce numărul puilor condamnați să înceapă viața pe străzi.

În același timp, oferim hrană, tratamente și îngrijire animalelor pe care le-am salvat, multe dintre ele vârstnice sau cu afecțiuni cronice, care depind în continuare de grija noastră.

Susținerea primită prin Semimaratonul Craiovei ne va ajuta să continuăm sterilizările, să prevenim abandonul și să fim alături de animalele care au nevoie de noi în fiecare zi.

Promotor: Asociația Bucurie pentru Viață

Tabăra Bucuriei este un loc în care copiii bolnavi și familiile lor găsesc, pentru câteva zile, o pauză de la lupta de zi cu zi. Situată în Bratovoești, județul Dolj, tabăra oferă gratuit momente de bucurie, conectare și alinare celor pentru care boala a devenit parte din viața lor.

Într-un cadru sigur, prietenos și plin de culoare, copiii se bucură de joacă, natură și activități care le aduc zâmbete, le cresc încrederea și le amintesc că, dincolo de boală, sunt copii cu vise și dorințe.

Aici, frica este înlocuită cu râsete, izolarea cu prietenie, iar zilele grele sunt completate de amintiri frumoase alături de oameni care îi înțeleg.

Prin susținerea oferită la Semimaratonul Craiovei, putem păstra vie această oază de bucurie, în care copiii și familiile lor găsesc energie, speranță și puterea de a merge mai departe.

Promotor: Fundația Adina Stiftelsen

Proiectul sprijină copiii și tinerii proveniți din familii afectate de sărăcia generațională să își continue educația și să își construiască un viitor prin propriile forțe. Prin programele socio-educaționale dezvoltate de Fundația Adina Stiftelsen, 139 de elevi și studenți beneficiază de sprijin constant pentru a depăși obstacolele care le pot limita accesul la educație.

În comunitățile din Șimnicu de Sus, Fărcaș și Goiești, județul Dolj, copiii și tinerii beneficiază de un mediu sigur și incluziv, unde participă la activități educaționale, ateliere și sesiuni adaptate vârstei și nevoilor lor.

Prin sprijin personalizat, mentorat și implicarea unei rețele de voluntari formată din profesori, membri ai comunității și studenți ai Universității din Craiova, proiectul îi ajută să își dezvolte încrederea în propriile forțe și să rămână pe drumul educației.

Fiecare copil care rămâne la școală înseamnă un pas înainte către un viitor pe care îl poate construi prin propriile alegeri.

Până la START au mai rămas...
0
0
0
Weeks
0
0
0
0
Days
0
0
Hrs
0
0
Min
0
0
Sec

Informații pentru înscrieri

🚩 Te așteptăm pe 17 octombrie 2026 la START!

⚠️ ÎNSCRIERILE SE ÎNCHEIE pe 10 octombrie 2026, ora 12:00 (conform Regulamentului).


❌ NU SE FAC ÎNSCRIERI ÎN ZIUA EVENIMENTULUI (17 octombrie)!

❤️ Împreună pentru Comunitate!

Evenimentul este organizat de Asociația Română a Tinerilor cu Inițiativă (A.R.T.I.), în parteneriat cu SightRunning.ro, și implică comunitatea într-o acțiune de caritate și mișcare pentru sănătate, sub deviza „Împreună pentru Comunitate!”.

🎽🏃Program distribuire Kit-uri🏃‍♀️🎽

Kit-urile vor fi distribuite de la Electroputere Mall – zona Info Point

Detaliile privind programul și începerea distribuirii kit-urilor vor fi comunicate în perioada premergătoare evenimentului.

❌Este important să completați declarația pe proprie răspundere privind participarea la eveniment!

Poți susține cauzele evenimentului prin donații online pe www.SemimaratonulCraiovei.ro sau la pavilioanele dedicate în ziua competiției.


❤️ Donează fără să alergi!

Poți susține cauzele evenimentului prin donații online pe

acest site

sau la pavilioanele dedicate în ziua competiției.


60% din donații merg direct la cauzele susținute, iar 40% acoperă cheltuielile evenimentului.

TAXE DE PARTICIPARE (pentru susținerea cauzelor)

🏃‍♂️ Taxe de Participare – Semimaratonul Craiovei 2026 🏅

Perioade de înscriere:
Taxa redusă: 15.07 – 15.08.2026
Taxa regulară: 16.08 – 10.10.2026, ora 12:00

SEMIMARATON (individual, 18+ ani):
Redusă: 160 lei
Regulară: 180 lei
CROSUL de 14 Km (16+ ani):
Redusă: 160 lei
Regulară: 180 lei
CROSUL de 7 Km (14+ ani):
Redusă: 160 lei
Regulară: 180 lei
CROSUL ADOLESCENȚILOR 800m (15-16 ani), 1,5 Km (17-18 ani):
Redusă: 70 lei
Regulară: 90 lei
CURSA POPULARĂ 2 Km (12-18 ani):
Redusă: 70 lei
Regulară: 90 lei
CURSA POPULARĂ 2 Km (18 ani+):
Redusă: 100 lei
Regulară: 120 lei
CURSA FAMILIEI (200 m, max 4 persoane):
Redusă: 160 lei
Regulară: 180 lei
CURSA FOTOLIILOR RULANTE ȘI SPORT ADAPTAT(PARA SPORT) (1 Km):
Taxă unică: 30 lei (toate perioadele)
CURSELE COPIILOR (4-14 ani):
Redusă: 60 lei
Regulară: 70 lei
CURSA BEBELUȘILOR (0-3 ani):
Redusă: 60 lei
Regulară: 70 lei
CANICROSS (200 m):
Redusă: 60 lei
Regulară: 70 lei

* Conform Regulamentului, taxa se achită online prin card pe www.SemimaratonulCraiovei.ro. Nu se acceptă plăți în ziua evenimentului.

Detalii

📋 Detalii Taxă și Înscriere

🔹 Distribuția taxelor

Taxele de participare sunt alocate astfel (conform Pct. 11 din Regulament):

  • 60% – susținerea cauzelor partenere (alese de participant)
  • 40% – acoperirea costurilor organizării

🔸 Donează fără să alergi!

Poți susține cauzele evenimentului prin:

🔻 Modalități de plată

  • Exclusiv online prin card (MobilePay)
  • NU se acceptă plăți în ziua evenimentului!

ℹ️ Informații cheie

  • Înscrierea este confirmată doar după efectuarea plății.
  • Locurile sunt limitate și se ocupă în ordinea plăților efectuate.
  • Taxa de participare este nereturnabilă.

Rezultatele edițiilor anterioare (2018, 2019, 2020, 2022, 2023, 2024, 2025)

462.664

Fonduri strânse (lei)

69

Cauze susținute

750

Voluntari

12.026

Participanți

SPONSORI DE EVENIMENT

SPONSORUL CURSELOR DE 21 KM

PARTENER DE MOBILITATE

EVENIMENT SUSȚINUT DE

SPONSORI